/dev
Presezonul 2023: Starea junglei

Câteva păreri timpurii despre schimbările din junglă în presezon.

/devAutorRiot Phlox
  • Copiat în clipboard

Salutare tuturor, sunt Riot Phlox și vreau să vă vorbesc despre felul în care au fost primite modificările din junglă care au fost introduse în patch-ul 12.22.

În momentul scrierii acestei postări, presezonul este activ de aproximativ o săptămână. Am auzit o grămadă de jungleri vorbind despre modificările aduse rolului lor, așa că ne-am dorit să discutăm despre cum credem că se desfășoară lucrurile. Țineți minte, acesta e încă presezonul, iar noi vom continua să facem modificări. Dar am vrut să deschidem subiectul pentru că noi jucăm cu acest patch, avem propriile păreri și în același timp le ascultăm și pe ale voastre.

Înainte să începem, vreau doar să enumăr obiectivele noastre per ansamblu pentru modificările din junglă:

  • Să mutăm complexitatea junglei în zone mai recompensatoare și mai însemnate.
  • Să facem ca junglerii să depindă mai puțin de coechipierii lor pentru a avea succes cu rolul lor.
  • Să mărim nivelul de îndemânare al rolului din junglă pentru a face stabilirea automată în junglă să fie o experiență mai puțin tristă.

Bun. Haideți să discutăm despre ce observăm, ce credem și ce planuri (dacă e cazul) avem pentru a aborda unele dintre aceste zone.

Invadări în junglă

Primul subiect despre care vrem să discutăm este legat de invadările din junglă, deoarece a fost un subiect important de când am anunțat modificările la începutul anului. Deși credem că reprezintă o parte de bază a rolului, că adaugă profunzime și exprimare a îndemânării atunci când vine vorba de trasee, gank-uri și despre procesul general de a lua decizii, de asemenea, nu suntem de părere că felul în care se prezenta înaintea presezonului reprezenta cea mai sănătoasă versiune a sa.

Junglerii își aleg deseori campionii pentru a întregi compoziția echipei, pentru viteza de ucidere a taberelor, confort sau ce este în meta în perioada respectivă (sau în cazul meu, să joc cu Shaco). Dar mai presus de asta, la începutul meciurilor, junglerii stau la mila absolută a echipelor lor. Așadar, chiar dacă alegeți un campion care omoară destul de rapid taberele, dacă jucătorul de pe mijloc e împins, nu aveți pe nimeni să vă ajute să opriți o invazie 2v1.

Așadar, pentru a preveni invaziile timpurii, am mărit timpul necesar de a ucide la început taberele junglei inamice. Încă puteți invada, dar e mult mai important acum să cunoașteți locația inamicului sau dacă sunteți dispuși să vă asumați acel risc. Dar, acest schimb generează recompense care au un impact mai mare decât cele de dinaintea presezonului – prin adăugarea însoțitorilor, îmbunătățirea ''Nimicirii'' se bazează pe numărul de tabere pe care le omorâți, nu cât de mult folosiți ''Nimicirea''. Asta înseamnă că atunci când vă asumați un risc și contracarați timpuriu, chiar și cu mărirea timpului necesar de a ucide o tabără, câștigați mai mult decât înainte pentru că ''Nimicirea'' voastră e mai aproape de a deveni mai puternică, iar cea a inamicului e mai îndepărtată.

Celălalt motiv care ne-a făcut să vrem să ne distanțăm de invadările timpurii din junglă s-a datorat faptului că acestea reprezintă o experiență deplorabilă atunci când trebuie să o îndurați. Fiecare jucător de pe culoare a trecut prin experiența în care culoarul său era blocat, fiind forțat să părăsească valul – aveți mai puțin CS și mai puțină experiență. Dar, când se întâmplă asta pe culoare, cineva poate să vină să vă ajute să scăpați de blocaj, dar pentru junglă nu se poate face asta. Când taberele voastre sunt omorâte și sunteți în urmă cu XP-ul, nu mai aveți altceva de făcut în afara gank-urilor (iar atunci când faceți gank din urmă, vă lasă vulnerabili pentru contra-gank-uri, astfel pierzând obiective). Chiar și atunci, junglerul inamic știe când reapar taberele voastre și poate continua să vă pedepsească (spre deosebire de un blocaj) făcând experiența să fie deplorabilă.

Așadar, deși această strategie e puțin diferită față de cea de dinaintea presezonului, credem că încă există în joc, dar într-o formă mai puțin frustrantă. Acestea fiind spuse, deși suntem bucuroși cu direcția în care se deplasează, o vom analiza atent ca să ne asigurăm că jungla păstrează în continuare expresia îndemânării.

Optimizări pentru viteza de ucidere a taberelor

O să fiu cât se poate de sincer cu voi: joc cu Shaco și îmi place optimizarea pentru viteza de ucidere a taberelor. Deci sunt trist că nu mai e o opțiune la fel de viabilă ca înainte, dar am fost nevoiți să facem o modificare cu privire la ea.

Înaintea presezonului, viteza de ucidere a taberelor și sănătatea pentru o eliminare optimizată a taberelor contra uneia non-optimizate era, sincer, o nebunie. Când ne gândeam la aceste modificări din junglă trebuia să răspundem întrebării: ''Cât de mult ar trebui să prioritizăm experiența și abilitățile dobândite ale unui jucător față de lucruri precum accesibilitatea rolului, diversitatea campionilor și așa mai departe?''. Răspunsul pentru asta e... complicat. Optimizările sunt bune pentru rol, cu două excepții majore: viabilitatea din junglă e definită prin viteza de ucidere a taberelor și prin optimizările neintuitive precum tragerea taberei folosind daunele în timp.

Încă vrem ca optimizările pentru viteza de ucidere a taberelor să existe. Suntem de părere că reprezintă un aspect sănătos cu privire la expresia îndemânării din junglă, dar vrem ca aceasta să nu fie o opțiune numai pentru câțiva campioni și să facem ca junglerii AoE și cei cu țintă unică să fie mai echilibrați. Iar eliminarea acestei optimizări neintuitive de a lăsa o tabără să moară în urma daunelor în timp din junglă în timp ce vă deplasați spre următoarea tabără (totuși asta încă există oarecum, deoarece companionul vostru va provoca daune taberelor când începeți să vă îndepărtați).

Unele dintre cele mai dramatice actualizări din acest presezon au fost date de modificările cu privire la raza taberelor pentru a reduce omorârea simultană a două tabere și pentru a face optimizările de hărțuire de la distanță mai puțin importante. Din punct de vedere al direcției, suntem de părere că aceste modificări sunt valoroase, dar versiunile originale de la lansare au depășit obiectivul nostru și au eliminat prea multă măiestrie cu privire la viteza de omorâre a taberelor. Pentru a corecta asta, am ajustat recent razele taberelor ca să fie puțin mai indulgente. Acestea fiind spuse, ne așteptăm să examinăm în continuare măiestria și recompensele cu privire la viteza de ucidere a taberelor din junglă și să analizăm pe viitor lucrurile cu care am exagerat.

Trasee

De asemenea, am modificat traseele destul de mult în acest sezon prin schimbarea Crabului, ajustări cu privire la viteza de ucidere a taberelor și modificări pentru Gromp și Krugi. O mare parte a expresiei îndemânării din junglă ține de ajustarea dinamică a traseelor în funcție de starea meciului. Obiectivul nostru nu e să modificăm asta, dar, de asemenea, nu ne dorim ca traseele să fie dictate de viteza de ucidere a taberelor și de timpii de apariție a Crabului așa cum a fost înainte. De asemenea, nu ne dorim să fie definită de identificarea taberei care e dificil de omorât (Krugi) sau de care tabără vă va aduce din nou la viață completă (Gromp).

Tabăra Krugilor era greu de omorât, aceștia nu stăteau în fața voastră și dura o eternitate să-i omorâți, lucru care îi făcea pe jungleri să îi ignore. Așa cum erau, Krugii reduceau semnificativ opțiunile de trasee deoarece majoritatea campionilor ar fi putut (și ar fi trebuit) să pretindă că ei nu există pentru o mare parte a meciului. Acum că nu mai sunt la fel de durabili și nu necesită atât de mult timp, sunt noi potențiali candidați pentru un prim traseu de ucidere a taberelor care e interesant și neobișnuit.

Gromp a fost o altă tabără problematică din cauza vindecării semnificative. Deși era satisfăcătoare, genera două probleme: Gromp vă ''rezolva'' traseul datorită abilității sale de a vă vindeca la finalul eliminării unei tabere, dar furniza prea multă rezistență (în special venea la pachet cu vindecarea ''Nimicirii''). Asta ne-a făcut să reducem în general vindecarea din junglă și să o îndreptăm către zone care oferă o mai bună exprimare a îndemânării (de ex.: hărțuire de la distanță, timp de revenire și așa mai departe) și legarea vindecării de însoțitorii din junglă, și nu de o anumită tabără. Puterea de supraviețuire din junglă și influența ei asupra traseelor reprezintă un sistem FOARTE sensibil și e posibil să fi insistat prea puțin pe asta, dar căutăm modalități de a îmbunătăți pe viitor acest sistem.

Crabul a reprezentat o altă tabără problematică. Dacă nu puteați ucide taberele ca să ajungeți la Crab până în minutul 3:15, atunci campionul vostru nu era viabil. Acum că apare la minutul 3:30, cei care omoară tabere rapid pot obține rechemări sau gank-uri complete înaintea Crabului, în timp ce jucătorii care omoară taberele mai lent să o poată face astfel încât să ajungă la fix să-l omoare. Acest lucru ar trebui să deschidă căi pentru niște trasee mai creative și mai interesante, dincolo de cele tipice în care omorâți 6 tabere și treceți apoi la Crab.

Va dura ceva timp până se vor manifesta complet aceste modificări, ba chiar ar putea deveni periculoase meta-ului de ucidere a taberelor. Totuși, eu nu cred că meta-ul anterior a fost unul foarte bun atunci când ne gândim la traseele din junglă. Cu aceste modificări, obiectivul nostru suprem e de a deschide un meta plin de opțiuni și decizii interesante pentru jungleri. Deși e încă prea devreme să tragem concluzii, traseele din junglă rămân o parte însemnată și strategică a rolului, cât și o parte cu care ne așteptăm ca jucătorii să interacționeze și pe care să o dezvolte.

Introducerea unor modificări ample ca aceasta în LoL nu e niciodată o decizie ușoară, dar e una pe care o luăm datorită obiectivului de a face jocul să fie mai bun pentru TOȚI jucătorii noștri (nu doar pentru cei noi sau cei din top 0,5%). Modificările din junglă sunt încă foarte noi, așa că vă rugăm să fiți răbdători în timp ce colectăm mai multe date care să ne ajute să continuăm să îmbunătățim aceste modificări în următoarele luni. Vă mulțumesc pentru atenție și sper să ne vedem în junglă!

Tag-uri:



  • Copiat în clipboard

Legături
Legături