Teamfight Tactics – notele patch-ului 11.23

AutorRodger “Riot Prism” Caudill
  • Copiat în clipboard

Salutare tuturor iubitorilor de yordeli, coloși și mondeni!

Acest prim patch din noul set introduce o serie de modificări de echilibrare pentru campioni, caracteristici și augmentări. Avem multe de discutat (inclusiv despre lansarea La dublu), așa că lăsați introducerea și treceți la următoarea secțiune!
Rodger ''MinionsRpeople2'' Caudill

Actualizări între patch-uri

19 noiembrie, modificări de echilibrare

Actualizarea de la mijlocul săptămânii pentru patch-ul 11.23 vine cu câteva zile mai repede decât de obicei pentru a asigura un stagiu al jocului mai echilibrat pentru sărbătorile din S.U.A.

Campioni

Katarina de 3 stele echipată numai cu obiecte de daune era puțin prea puternică. Un nerf micuț pentru daune și unul pentru refacerea manei de la 3 stele o vor face pe această studentă de la Academie să nu mai chiulească vreodată.

Optimizările recente pentru Sion tiran în lumina reflectorului îl făceau să provoace daune inimaginabile, deși e un adevărat tanc și mai are și un CC devastator, care lovește întreaga echipă. Ne vom axa pe identitatea sa disruptivă de tanc prin diminuarea daunelor provocate de el.
  • Katarina – daune din ''Shunpo'': 190/240/320 180/225/300
  • Katarina – refacere mană la uciderea cu ''Shunpo'': 20/20/40 20/20/20
  • Sion – viață: 1500 1750
  • Sion – daune din atac: 130 100
  • Sion – armură și rezistență la magie 50 60
  • Sion – daune din ''Lovitură devastatoare'': 300/360/750 150/200/500
  • Sion – durată aruncare în sus cu ''Lovitură devastatoare'': 1/1,5/4 2/2,5/5

Caracteristici

''Metamorfoza'' e cea mai bună versiune defensivă a mutanților, dar beneficiază și de prea multă putere ofensivă care nu e necesară, așa că o vom elimina pentru a păstra identitatea ''Metamorfozei'' ca o caracteristică de tanc.
  • Colos (2) – reducere daune: 30% 25%
  • Mutant – daune din atac și puterea abilităților per cumul pentru ''Apetit vorace'': 25/40 20/30
  • Mutant – daune din atac și puterea abilităților per cumul pentru ''Metamorfoză'': 5/10 1/2

Eliminare de bug

  • Mă păcălește de fiecare dată: N-ar mai trebui să existe sfere aurii misterioase cu care nu puteți interacționa.

Schimbările-cheie ale patch-ului

La dublu

Duelați-vă La dublu! În afară de prezentarea scurtă de mai jos, articolul din acest link vă oferă mai multe informații despre mod (autorul încă mai caută parteneri pentru La dublu).

Din cauza unui bug critic, am hotărât să dezactivăm ''Analiza tacticienilor'' pentru lansarea La dublu. Ne pare rău că nu vă veți putea bucura de această caracteristică socială distractivă pentru cel mai social mod de joc și promitem că vom încerca să găsim o soluție până în patch-ul următor. Vă mulțumim pentru răbdare și sperăm să vă placă noul laborator!
  • Pasul 1: găsiți-vă un partener (un prieten, un jucător la întâmplare sau pe mine!)
  • Pasul 2: eliberați-l. Trebuie să aibă mâinile libere ca să joace și trebuie să joace bine, de vreme ce aveți viața la comun!
  • Pasul 3: nu pierdeți. Când unul dintre voi rămâne fără viață, viața voastră se resetează la 1. După aceea, orice înfrângere vă elimină pe AMÂNDOI!
  • Pasul 4: folosiți Arsenalul de asistență pentru a-i face cadou partenerului componente de obiecte, aur și alte bonusuri în momente-cheie din timpul meciului.
  • Pasul 5: Folosiți Runa loialității pentru a-i face cadou partenerului campioni (împreună cu obiectele echipate) în diferitele etape ale meciului!
  • Pasul 6: trimiteți întăririle! Dacă învingeți armata adversarului înaintea partenerului vostru, după un scurt răgaz, campionii care supraviețuiesc vor sări pe tabla de joc a partenerului și îl vor ajuta!
  • Pasul 7: câștigați împreună! Puteți începe să adunați victorii alături de partenerul ales odată cu lansarea patch-ului!

Modificări de sistem

Augmentări

Pentru o experiență unică, am mărit numărul de aranjamente posibile pentru augmentări (ordinea în care primiți anumite augmentări de-a lungul jocului) de la 8 la 14. Nu uitați – cele mai slabe augmentări sunt cele argintii, iar cele mai puternice sunt cele prismatice. Cele șase aranjamente noi ale augmentărilor sunt destul de rare, iar șansele de a le obține variază între 1% (prismatică, argintie, prismatică) și 10% (aurie, argintie, argintie).
  • Argintie, prismatică, argintie
  • Prismatică, aurie, aurie
  • Aurie, argintie, argintie
  • Argintie, aurie, prismatică
  • Aurie, aurie, aurie
  • Prismatică, argintie, prismatică

Îmbunătățirea interfeței caruselului

V-ați dorit vreodată să inspectați un campion din echipă ca să-i vedeți caracteristicile și abilitățile? Și noi.
  • Pe durata fazei carusel, de acum veți putea inspecta campionii în timp ce analizați tablele adversarilor.

Schimbări majore

Schimbări la fel de mari ca dorința mea de a-mi găsi un partener pentru La dublu. Kent? Mort? Leelor? FireNRain? E cineva pe aici? Alo!?

Augmentări

Avem peste 140 de augmentări hextech, deci nu-i de mirare că trebuie să le ajustăm. Unele augmentări necesită ajustări simple, dar altele, precum ''Cei subestimați'' și ''Forța titanilor'' trebuie modificate mai atent, în așa fel încât puterea lor să scadă în anumite cazuri. În plus, mai multe obiecte ale lui Ornn din ''Forja portabilă'' primesc buff-uri care vor mări valoarea artefactelor noastre preferate!
  • Cădelnița aprinsă (amplificatori) – categorie: aur ⇒ argint
  • Cât trăiești înveți (savanți) – categorie: aur ⇒ argint
  • ''Cât trăiești înveți'' (savanți) nu mai poate fi aleasă ca a treia augmentare.
  • Scut runic (oculți) – durată scut: infinită ⇒ 8 secunde
  • Scut runic (oculți) – raport scut (argint/aur/prismatic): 250/375/500% puterea abilităților ⇒ 300/450/600% puterea abilităților
  • Împarte centrul atenției (mondeni) – bonus comun: 75% ⇒ 100%
  • Forța titanilor – prag viață: 1300 ⇒ 1400
  • Forța titanilor – bonus procentual la daunele din atac în funcție de viața maximă: 4% ⇒ 3%
  • Farmecul pădurii – categorie: aur ⇒ prismatic
  • Farmecul pădurii – viață copie: 1200 ⇒ 1500
  • Cei subestimați – viață regenerată pe secundă: 10% din viața lipsă ⇒ 12% din viața lipsă
  • Cei subestimați – viață maximă regenerată pe secundă: fără limită ⇒ 200 viață pe secundă
  • Sfidarea morții (Forja portabilă) – armură: 25 ⇒ 50
  • Manazane (Forja portabilă) – mană de-a lungul a 4 secunde: 100 ⇒ 200
  • Satârul de obsidian (Forja portabilă) – penetrare armură/rezistență la magie: 40% ⇒ 70%
  • Sanctuarul lui Randuin (Forja portabilă) – bonus comun la armură și rezistență la magie: 40 ⇒ 50
  • Cârlig (Forja portabilă) – viață: 200 ⇒ 750
  • Cârlig (Forja portabilă) – mană: 15 ⇒ 30
  • Manechin de antrenament – viață: 600 ⇒ 500

Caracteristici

Cunoașterea înseamnă putere, dar și puterea are o limită. Ținând cont că academicii studiază încontinuu pentru a primi din ce în ce mai multe atribute, caracteristica trebuia adusă de la nivel de doctorat la nivel de master.

Gărzile de corp încă nu și-au găsit locul, așa că le oferim un buff pentru a le ajuta. După ce provoacă inamicii adiacenți, acum gărzile de corp primesc un scut împotriva daunelor.

Caracteristicile cu însoțitori tind să fie puternice la începutul jocului, când o unitate în plus poate schimba soarta luptelor. De acum, inovatorii nu vor mai fi așa de puternici la începutul jocului, dar însoțitorii lor vor fi mult mai eficienți în ultimele etape ale meciului.

Reducem o parte din valoarea oferită de caracteristica mercenar astfel încât cuferele să ajungă la adevăratele comori (adică la voi, normal). De acum, cuferele vor conține mai puțin aur și mai puțini krakeni (aruncări norocoase). Chiar și mercenarii (7) vor primi ceva mai puțin aur, dar celelalte recompense nu se schimbă (obiecte, ''Ajutorul lui Neeko'' etc.).

Nu în ultimul rând, de acum raza de atac a lunetiștilor este mai mare cu un hexagon în mod pasiv, astfel încât jucătorii să poată utiliza ''Emblema lunetiștilor'' într-un mod mai creativ ca înainte. Nu vrem ca toți lunetiștii să beneficieze de buff, așa că le reducem raza de atac cu un hexagon, făcând din noua caracteristică un joc de sumă zero. Apropo, acum Jhin are o rază de atac de 4 hexagoane, după excluderea hexagonului primit ca lunetist.
  • Academic – daune din atac și puterea abilităților inițiale: 20/40/60/80 ⇒ 18/35/50/70
  • Academic – puterea abilităților și daune din atac per abilitate folosită: 3/5/10/15 ⇒ 3/5/8/12
  • Gardă de corp – NOU: acum gărzile de corp primesc un scut după ce își provoacă inamicii la începutul luptei.
  • Gardă de corp – valoare scut: 100/300/600/1000
  • Colos (2) – reducere daune: 25% ⇒ 30%
  • Agenții nu mai amețesc unitățile imune la efectele CC. Când aleg unitățile pe care să le amețească, agenții le ignoră pe cele imune la efectele CC.
  • Agent: acum ''Zefirul'' are prioritate în fața caracteristicii agent. Când aleg unitățile pe care să le amețească, agenții le ignoră pe cele scoase din luptă de ''Zefir''.
  • Imperial – daune bonus echipă: 0/40% ⇒ 0/50%
  • Inovator – viață de bază însoțitor mecanic: 650/1100/1900 ⇒ 475/750/1250
  • Inovator – daune de bază din atac însoțitor mecanic: 50/75/100 ⇒ 40/50/65
  • Inovator – modificator nivel de stele: 15% ⇒ 25%
  • Inovator – acum dragonul mecanic este imun la efectele CC
  • Inovator – rază de atac dragon mecanic: 4 hexagoane ⇒ 2 hexagoane
  • Inovator – rază terifiere dragon mecanic: 3 hexagoane ⇒ 5 hexagoane
  • Inovator – durată terifiere dragon mecanic: 4 secunde ⇒ 3 secunde
  • Inovator – daune magice provocate de dragonul mecanic cu al treilea atac: 750 ⇒ 500
  • Inovator – acum ''Răcnetul electrizant'' al dragonului mecanic mărește dimensiunea aliaților pe durata buff-ului.
  • Mercenar: am micșorat puterea totală a caracteristicii reducând ușor valoarea unor aruncări cu zarurile.
  • Mutant – am redenumit ''Glandele hiper-suprarenale'' în ''Hiper-adrenalină''.
  • Mutant – viață bonus din ''Îmbunătățire cibernetică'': 400/800 ⇒ 450/900
  • Mutant – daune din atac și puterea abilităților din ''Apetit vorace'': 30/50 ⇒ 25/40
  • Mutant – daune din atac și puterea abilităților per cumul de ''Metamorfoză'': 10/20 ⇒ 5/10
  • Lunetist – NOU: lunetiștii primesc +1 rază de atac. Bonusul se aplică și unităților echipate cu ''Emblema lunetiștilor''.
  • Raza de atac a lunetiștilor (Jhin, Caitlyn, Tristana, Miss Fortune și Kog'Maw) scade cu 1 hexagon pentru a compensa această schimbare.

Campioni: categoria 3

Mercenari, nu mercencarry. Campionii cu caracteristici bazate pe strategii economice nu ar trebui să fie așa puternici.

Samira se descurcă prea bine. Reușește să-și consolideze puterea prea repede la mijlocul jocului și continuă să domine chiar și spre sfârșitul acestuia. Dacă este adusă la trei stele, poate să reducă sub zero armura inamicilor, situație ce duce la o amplificare a daunelor ciudată și greu de descifrat. Pentru a compensa nerf-urile pe care le primește, acum animația de folosire a abilității funcționează mai bine cu buff-ul albastru – dacă vreți, puteți s-o folosiți pe Samira ca pe o ''Ultimă șoaptă'' mobilă într-o compoziție axată pe daune fizice.
  • Gangplank – viață: 800 ⇒ 750
  • Gangplank – armură și rezistență la magie: 45 ⇒ 40
  • Gangplank – daune din atac: 80 ⇒ 75
  • Gangplank – daune de bază din ''Negociere'': 125/150/200 ⇒ 110/135/170
  • Miss Fortune – viteză de atac: 0,75 ⇒ 0,7
  • Miss Fortune – daune din ''Ploaie de gloanțe'': 300/400/600 ⇒ 275/375/550
  • Samira – daune din atac: 85 ⇒ 80
  • Samira – scade durata pregătirii atacului la distanță din ''Fler''.
  • Samira – creștere daune din atac din ''Fler'': 175/180/190% ⇒ 165/170/180%
  • Samira – reducere armură din ''Fler'': 10/20/40 ⇒ 10/15/20

Campioni: categoria 4

Atunci când este echipat cu aproape orice fel de obiect pentru daune din atac, torționarul cu arme la picioare este prea puternic, așa că va primi un nerf.
  • Urgot – daune din atac: 75 ⇒ 70
  • Urgot – creștere daune din atac din ''Epurare'': 30% ⇒ 25%

Campioni: categoria 5

În general, campionii de 5 aur din ''Invenții și dispozitive'' sunt prea puternici (vedeți secțiunea ''Modificări minore''). Cu toate astea, garguiul nostru petrecăreț n-a reușit să țină pasul cu omologii săi.
  • Galio – buff mană de început: 180/300 ⇒ 200/300
  • Galio – daune din ''Intervenție colosală'': 125/250/2000 ⇒ 150/250/2000

Modificări minore

Schimbări la fel de mici precum timpul meu liber acum că a apărut Invenții și dispozitive.

Augmentări

Majoritatea schimbărilor mai mici pentru augmentări au rolul de a reduce impactul momentelor negative din joc, oferindu-le jucătorilor niște opțiuni mai logice în fiecare meci.
  • Toți pentru unul (tiran) – viață oferită tiranului de către aliații uciși: 40% ⇒ 33%
  • Construcție diferită: majoritatea inimilor, sufletelor și emblemelor obținute cu augmentări devin indisponibile după ce jucătorul alege augmentarea ''Construcție diferită''.
  • ''Construcție diferită'' nu mai poate fi aleasă ca a treia augmentare.
  • Construcție diferită – viață (argint/aur/prismatic): 300/450/600 ⇒ 300/400/500
  • Construcție diferită – viteză de atac (argint/aur/prismatic): 50/65/80 ⇒ 50/60/70
  • Livrare binară – categorie: argint ⇒ aur
  • Livrare binară: acum sistemul încearcă să evite să le ofere campionilor obiecte cu care n-au sinergie (de exemplu, Ziggs nu mai primește ''Portalul Zz'Rot'', iar Blitzcrank nu mai primește ''Sabia morții'').
  • ''Pierdere calculată'' nu mai poate fi aleasă ca a treia augmentare.
  • ''Stăpânire'' nu mai poate fi aleasă ca a treia augmentare.
  • ''Centru de reciclare'' (caracteristica fier vechi) nu mai poate fi aleasă ca a treia augmentare.
  • Maestru al preciziei (caracteristica geamăn) – reducere daune: 40% ⇒ 45%
  • Rafală de vânt – acum oferă cantitatea corectă de aur per augmentare (20/25/30 aur în loc de 25/30/30 aur).

Caracteristici

Acum campionii cu caracteristica fier vechi aleg mai cu grijă obiectele din ''Centrul de reciclare''. Tancurile nu mai primesc obiecte pentru ADC, iar campionii carry nu mai primesc obiecte pentru tancuri doar pentru că lucesc frumos.
  • Luptător – viață bonus: 125/250/400/700 ⇒ 125/225/350/700
  • Mecanic – viteză de atac de bază: 10/25/50% ⇒ 10/30/55%
  • Acum sistemul încearcă să evite să le ofere campionilor cu caracteristica fier vechi obiecte cu care n-au sinergie (de exemplu, Ziggs nu mai primește ''Portalul Zz'Rot'', iar Blitzcrank nu mai primește ''Sabia morții'').

Campioni: categoria 1

Una din cele mai puternice caracteristici de la începutul jocului are și niște campioni puternici la începutul jocului, așa că venim cu niște nerf-uri.
  • Ezreal – daune din ''Lovitură mistică'': 30/60/90 ⇒ 25/50/100
  • Garen – nerf mană maximă: 40/80 ⇒ 50/90
  • Singed – durată amețire din ''Aruncare'' împotriva țintei principale: 1,5/2/2,5 secunde ⇒ 1,5/2/3 secunde
  • Ziggs – daune din atac: 45 ⇒ 50
  • Twisted Fate – nerf mană de început: 30/40 ⇒ 0/40

Campioni: categoria 2

De când vindecă ''Mâna morții''?
  • Katarina – daune din ''Shunpo'': 180/225/300 ⇒ 190/240/320
  • Kog'Maw – daune din atac: 30 ⇒ 35
  • Swain – vindecare din ''Mâna morții'': 200/250/325 ⇒ 200/230/300
  • Trundle – creștere daune din atac din ''Mușcătură'': 150% ⇒ 140%

Campioni: categoria 3

Îi ajutăm pe creatorii de conținut să facă montaje tari cu Cho'Gath.
  • Cho'Gath – buff mană maximă: 100/160 ⇒ 100/150
  • Shaco – creștere daune din atac din ''Amăgire'': 175% ⇒185%

Campioni: categoria 4

Cineva să cheme doctorul! Dr. Mundo primește nerf-uri la daune și la vindecările bruște, dar de acum își vindecă mai multă viață în timp.
  • Dr. Mundo – daune magice per declanșare din ''Doză de electricitate'': 100/150/300 ⇒ 80/125/300
  • Dr. Mundo – creștere daune explozie în funcție de viața actuală din ''Doză de electricitate'': 20/25/50% ⇒ 15/20/50%
  • Dr. Mundo – vindecare instantanee în funcție de viața maximă din ''Doză de electricitate'': 40% ⇒ 35%
  • Dr. Mundo – vindecare în timp în funcție de viața maximă din ''Doză de electricitate'': 20/30/100% ⇒ 25/35/100%
  • Fiora – am redus puțin perioada de pregătire pentru ''Valsul săbiilor''.
  • Yone – viteză de atac: 0,85 ⇒ 0,8

Campioni: categoria 5

După cum am menționat și mai devreme, campionii de 5 aur din ''Invenții și dispozitive'' au avut un impact prea mare asupra jocului. E momentul să-l punem pe Tahm pe dietă, să îmblânzim felina, să-l dezonorăm pe Jayce și să-i reamintim lui Jinx ce copilărie grea a avut.
  • Jayce – armură și rezistență la magie bonus (ipostază melee): 50 ⇒ 40
  • Jinx – viteză de atac: 1,1 ⇒ 1,05
  • Tahm Kench – daune din ''Devorare'': 1000/1600/30000 ⇒ 900/1450/30000
  • Yuumi – viață: 850 ⇒ 800

Obiecte

  • Scânteie ionică – daune procentuale în funcție de mana maximă: 250% ⇒ 225%

Hiper-reîncărcări

Gașca mea nu poate să stea liniștită! Nicio clipă!
  • Yordeli: după fiecare luptă împotriva unui jucător, un yordle aleatoriu este adăugat gratuit pe bancă.
  • Yordeli: acum există șansa să ofere încă un yordle după fiecare luptă împotriva unui jucător. Șansa crește cu fiecare etapă.

Monede TFT (pe mobil)

Lansăm o nouă monedă pentru mobil pentru a ne ușura munca în back-end. Prețurile produselor nu se schimbă, doar că va trebui să folosiți monede TFT pentru a le cumpăra. Aici puteți afla mai multe detalii despre schimbare.

Eliminări de bug-uri

  • Mișto lovitura: atacurile lunetiștilor nu mai declanșează augmentarea Maestru al preciziei (caracteristica geamăn).
  • Vreme trece, vreme vine: acum augmentarea ''Cronometru stricat'' (caracteristica mecanic) îngheață unitățile imune la efectele CC, așa cum e normal (de exemplu, pe coloși și pe campionii echipați cu ''Argint viu'').
  • Încă funcționează: acum efectele de la începutul luptei se declanșează în mod corect pentru obiectele create cu augmentarea ''Livrare binară'' (cum ar fi ''Zefirul'', ''Solul lui Zeke'' etc.).
  • Încârligați: acum aliații lui Blitzcrank atacă mereu ținta afectată de ''Cârlig'' dacă se află în raza de acțiune.
  • Stai în banca ta: augmentarea Scut runic (caracteristica ocult) nu le mai oferă scuturi unităților aflate pe banca de rezervă.
  • Și manechinele de antrenament au suflet: acum manechinele de antrenament n-ar mai trebui să apară în ecranul de la sfârșitul jocului și în istoricul meciului.
  • Vânător de sfere: am mutat sferele mercenarilor spre partea dreaptă a ecranului, astfel încât să nu mai fie acoperite de nucleul hextech.
  • Yordelii-s mai puternici împreună: am eliminat un bug din cauza căruia yordelii creați cu portalul yordle nu se combinau pentru a crește nivelul de stele. Această situație era cel mai des întâlnită în Hiper-reîncărcări, când jucătorul primea 2 yordeli. Credem că mai există o metodă mult mai rară pentru a declanșa bug-ul, iar această problemă s-ar putea să fie imposibil de rezolvat. O să stăm cu ochii pe toții yordelii care vor să rămână independenți.
  • S-au dus și rundele cu minioni: ''Magnetul de aur'' nu mai oferă aur în timpul rundelor PvE.
  • Luptăm împreună, murim împreună: Taric nu reușea mereu să se vindece dacă ținta principală a vindecării murea în timpul folosirii abilității; am rezolvat problema.


  • Copiat în clipboard