Teamfight Tactics – notele patch-ului 12.8

AutorRodger “Riot Prism” Caudill
  • Copiat în clipboard

Salutăm participanții la Campionatul Invenții și dispozitive (și pe toți ceilalți jucători)!

Patch-ul 12.8 vine după patch-ul pe care va fi jucat Campionatul Invenții și dispozitive, dar înainte de competiția propriu-zisă. Suntem precauți cu acest patch pentru a păstra stabilitatea meta-ului și a mediului de antrenament pentru profesioniști, și pentru a le oferi o experiență ranked uniformă tuturor celorlalți jucători în ultimele noastre câteva patch-uri din ascensiunea ranked! Schimbările din acest patch își propun să îmbunătățească strategiile dezamăgitoare, să mărească puterea celor mai slabi campioni de 4 aur și 3 stele și să ajusteze sistemul de încetinire a vitezei de atac.
Rodger ''MinionsRpeople2'' Caudill

Schimbările-cheie ale patch-ului

Schimbări majore

Schimbări la fel de mari ca dorința mea de a găsi Oul de aur!

Augmentări

''Cel mai viu argint'' primește un buff, astfel încât toate obiectele din augmentarea ''Relicve radiante'' să fie la fel de folositoare! Cel mai viu argint ⇒ Cel mai cel mai viu argint
  • Cel mai viu argint (Argint viu radiant; opțiune Relicve radiante și Oul de aur) – viteză de atac: 45% ⇒ 55%

Caracteristici

Compoziția verticală cu unități chimtech și-a pierdut o mare parte din puterea de supraviețuire după nerf-ul la reducerea daunelor, așa că îi redăm o parte într-un mod mai ușor de estimat (și de contrat).

Compoziția cu fiare vechi este una din cele mai contestate din tot jocul. Puterea oferită de 4 fiare vechi provine în mare parte din convertirea componentelor în obiecte complete, dar momentan, valoarea scutului este atât de mare, încât caracteristica este puternică în mod universal.
  • Chimtech – procent viață maximă regenerată: 4/7/10/18% ⇒ 4/8/13/20%
  • Amplificator – amplificare procentuală a puterii vindecărilor și scuturilor: 25/45/70/100% ⇒ 25/50/80/115%
  • Hextech – valoare scut: 100/135/250/350 ⇒ 100/150/275/375
  • Mutant – viață din ''Îmbunătățire cibernetică'': 450/900/1350 ⇒ 450/800/1250
  • Mutant – daune din atac și puterea abilităților din ''Apetit vorace'': 20/30/40 ⇒ 18/25/35
  • Fiare vechi – scut per componentă: 20/40/60 ⇒ 20/30/50
  • Interlop – armură și rezistență la magie: 50 ⇒ 55
  • Interlop (7) – amplificare bonus: 50% ⇒ 55%

Modificări minore

Schimbări la fel de mici ca viteza de atac a campionilor din linia din spate după ce un Ekko cu ''Inimă înghețată'' sare pe carry.

Augmentări

Modificăm categoriile de încetinire a vitezei de atac în special pentru a atinge un nivel de 30% – suficient de puternic pentru a fi eficient, dar nu ATÂT de puternic încât să devină frustrant pentru adversari. Noile categorii sunt: 20/30/40/50%. Categoria de 20% are un impact minor și în majoritatea cazurilor este mai mult enervantă, cea de 30% este cea standard și e destul de puternică, 40% provoacă multe probleme și e greu de atins, iar cea de 50% este rezervată doar pentru momente rarisime.

Odată cu aceste categorii, venim cu nerf-uri pentru efectele mai accesibile de încetinire a vitezei de atac (Ekko și ''Inimă înghețată''), dar și cu buff-uri pentru cele mai greu de obținut (''Iarna eternă'' și Renata Glasc), care nu s-au descurcat prea bine.
  • Iarna eternă (Forja portabilă) – încetinire viteză de atac: 25% ⇒ 30%

Unități: categoria 2

După schimbările la sistemul de debuff-uri pentru viteza de atac, efectele de încetinire a vitezei de atac s-au modificat pentru Ashe și Zilean. Până la implementarea patch-ului, am reușit să actualizăm căsuța de informații pentru Zilean, dar nu și pentru Ashe (în căsuța ei de informații s-ar putea să scrie în continuare că încetinirea vitezei de atac este 15%, când de fapt este 20%). Scuze, ne-am î n c e t i n i t s i n g u r i.
  • Ashe – încetinire viteză de atac din ''Roi de săgeți'': 15% ⇒ 20%
  • Zilean – încetinire viteză de atac din ''Bombă cu ceas'': 25/35/50% ⇒ 30/40/50%

Unități: categoria 3

Gangplank generează prea mult aur, chiar și la o stea. Acest nerf are rolul de a nu-l lăsa să devină Gangbank. Sau Bankplank?
  • Ekko – încetinire viteză de atac din ''Paradox temporal'': 25/25/35% ⇒ 20/20/30%
  • Gangplank – daune din ''Negociere'': 120/160/225 ⇒ 110/160/225

Unități: categoria 4

Ne asigurăm că unitățile de 4 aur merită să fie aduse la 3 stele.

După ajustările vitezei de atac, putem amplifica puțin efectul de încetinire a vitezei de atac pentru Renata, astfel încât să poată controla mai ușor câmpul de luptă.
  • Braum – daune din ''Spărgătorul seifului'': 100/200/600 ⇒ 100/200/750
  • Kha'Zix – creștere daune din atac pentru ''Asaltul Vidului'': 195/200/225% ⇒ 180/185/260%
  • Renata Glasc – încetinire viteză de atac din ''Val toxic'': 15% ⇒ 20%
  • Renata Glasc – daune din ''Val toxic'': 40/65/220 ⇒ 40/65/240
  • Vi – daune din ''Pulverizatorul din Piltover'': 125/200/450 ⇒ 125/200/500
  • Vi – scut din ''Pulverizatorul din Piltover'': 225/325/750 ⇒ 225/325/850

Unități: categoria 5

Calmăm dezastrul ambulant.
  • Jinx – creștere daune din atac pentru lansatorul de rachete: 220/230/888% ⇒ 210/220/888%

Obiecte

După cum am menționat deja în secțiunea ''Augmentări'', reorganizăm sistemul de încetinire a vitezei de atac și oferim buff-urile și nerf-urile necesare în funcție de sistemul nou.
  • Inimă înghețată – încetinire viteză de atac: 35% ⇒ 30%

La dublu

Sisteme

Înainte, când jucătorii sufereau daune în modul ''La dublu'', acestea erau împărțite între cei doi coechipieri, apoi erau rotunjite, iar surplusul de daune se păstra. Astfel, la începutul jocului puteau apărea scenarii în care jucătorul trimitea întăriri către aliat, unitățile aliatului mureau, jucătorul câștiga, iar adversarul suferea 1 daune, care erau înjumătățite și apoi rotunjite. E un pic ciudat să suferi 0 daune (iar 0,5 daune să fie păstrate pentru mai încolo), așa că schimbăm sistemul astfel încât să fie mai intuitiv.
  • De acum jucătorii vor suferi minimum 1 daune la pierderea unei runde în modul ''La dublu''.

Eliminări de bug-uri

  • Jos ochelarii: am eliminat o problemă din cauza căreia ''Mantia luminii soarelui'' (''Mantie solară'' radiantă) afecta doar inamicii aflați la maximum 1 hexagon distanță.
  • Am eliminat o problemă din cauza căreia Senna nu putea primi mană din ''Buff-ul albastru'' și ''Bateria albastră'' după ce-și folosea vraja.


  • Copiat în clipboard