/dev
/dev: Starea modurilor de joc

Să discutăm despre abordarea privind modurile de joc și despre ce înseamnă asta pe viitor.

  • Copiat în clipboard

Salutare tuturor! Am menționat modurile de joc de câteva ori în videoclipurile dev de anul acesta, așa că astăzi am vrut să adunăm toate aceste idei într-un singur loc și să vă împărtășim câteva alte actualizări.

Cartea vrăjilor supreme

Vara asta, am lansat Cartea vrăjilor supreme, primul mod complet nou din LoL din 2018 încoace. Este prima noastră încercare intenționată de a crea un mod în ceea ce numim ''spațiul de amplificare a campionilor'' – adică moduri axate pe amplificarea fanteziilor standard pentru campionii din Riftul Invocatorului, și nu pe alte reguli sau mecanici care mută lumina reflectoarelor de pe voi (sau, de fapt, de pe campionii voștri). Am văzut mult entuziasm când Cartea vrăjilor supreme a ajuns în PBE, iar acesta a rămas puternic pe tot parcursul lansării sale oficiale. Cifrele erau ușor în urma celor pentru URF, dar per ansamblu, angajamentul și durata interesului erau mult mai mari decât pentru OFA. Acestea sunt niște rezultate serioase!

10072021_devStateofGameModesArticle_02_Ulternate_Spells.jpg

Pe baza acestui succes, Cartea vrăjilor supreme se va întoarce ca ultimul mod de joc al anului, cu aproximativ 20 de noi vrăji supreme! Iar voi, junglerii, vă puteți bucura: nu va mai trebui să alegeți între ''Flash'' și ''Nimicire'' pentru vraja de invocator ''normală''. Încă mai explorăm felul în care va funcționa asta, dar avem câteva variante (unele chiar picante) în lucru. Noii dragoni care vor sosi în presezonul 2022 vor lua și ei parte la distracție, aducând acest mod mai aproape ca oricând de Riftul Invocatorului clasic.

Alte moduri temporare

Am rulat o grămadă de moduri de joc de-a lungul anilor și adesea vedem întrebări despre eventuala revenire a anumitor moduri. Așa că astăzi am vrut să vă prezentăm modul nostru de gândire în ceea ce privește majoritatea modurilor noastre de joc trecute.

One For All, URF și ARURF: după cum știți, OFA și cele două URF sunt în prezent alegeri foarte populare în ceea ce privește modurile de joc. Am aflat de la voi toți că aceste moduri au început să pară un pic răsuflate din cauza aparițiilor frecvente, și suntem de acord – obiectivul nostru e să mai adăugăm niște moduri temporare anul viitor. Acestea fiind spuse, modurile astea se descurcă bine și continuă să aibă un grad înalt de angajament, plus că amândouă corespund filozofiei noastre de amplificare a campionilor (de fapt, procentajele jocurilor constante pentru ele ne-au ajutat s-o definim). Așa că vom continua să le aducem înapoi pe viitor.

Nexus Blitz: Nexus Blitz face și el parte din modurile noastre temporare actuale, dar rezultatele rulărilor de anul trecut îl clasează în continuare în urma URF, OFA și a Cărții vrăjilor supreme, de aceea nu l-am adus înapoi la fel de frecvent. Asta nu înseamnă că Nexus Blitz se retrage, ci că dorim să-i facem niște ajustări – cum ar fi alinierea evenimentelor și recompenselor curente la ceea ce face modurile de joc precum OFA și URF atât de tentante – înainte de a-l aduce înapoi cândva în 2022.

Odisee: Extracția și Magia Stelelor: Invazia (PvE): v-am auzit și pe voi, cei care vreți să (re)încercați moduri PvE precum Odisee: Extracția și Magia Stelelor: Invazia. Am discutat în trecut despre faptul că interesul pentru aceste moduri dispare când noutatea se duce, după unul sau două meciuri, iar după cinci meciuri, jucătorii nu prea mai obțin nimic din această experiență. Posibilitatea de rejucare în modurile PvE necesită un efort de dezvoltare destul de mare – și e ceva pentru care am petrecut destul timp făcând cercetare și dezvoltare –, dar n-am ajuns încă la o soluție clară. Din aceste motive, momentan nu avem vreun plan de aducere înapoi a acestor moduri de joc.

Ascension, Înfruntarea Contrabandiștilor, Steaua întunecată: Singularitate, Cu siguranță nu Dominion, Legenda Regelui Poro, Asediul Nexusului și PROIECT: OVERCHARGE: similar modurilor PvE, interesul pentru aceste moduri dispare când noutatea se duce, iar după doar câteva meciuri, orele de joc încep să scadă serios. Credem că acest lucru este cauzat de faptul că, atunci când sistemele sau regulile unice ale unui mod reprezintă punctul lor de atracție, iar campionii voștri sunt doar niște avataruri cu ajutorul cărora le încercați, asta știrbește experiența de bază a LoL. De asemenea, modurile care au hărți proprii comportă costuri de întreținere mult mai mari (mai multe despre asta mai târziu), așa că decizia ajunge în cele din urmă la ''să muncim mai mult ca să aducem înapoi ceva ce jucătorii vor juca mai puțin (prin comparație cu URF, OFA sau Cartea vrăjilor supreme)'', o chestie nu foarte convingătoare. Momentan, nu plănuim să aducem înapoi aceste moduri de joc.

Festivalul Invernal: Festivalul Invernal n-a avut un angajament prea mare, ceea ce a afectat serios procesul de alcătuire a echipei – uneori, dura mai mult de 10 minute ca să ajungi într-un joc, apoi meciurile respective erau destul de scurte. Modul supraviețuiește grație turneelor eSports (probabil în amintirea felului cum a dus Froggen bulgărele de zăpadă până la baza celor de la Doublelift în All-Stars 2015... de două ori), dar altfel nu avem planuri de a-l relansa.

Vânătoarea lunii sângerii, Hexakill și Doom Bots of Doom: aceste trei moduri sunt mult mai apropiate de noua noastră direcție pentru modurile de joc – se axează pe experiența de bază a LoL, iar Vânătoarea lunii sângerii deja se încadrează în acel spațiu de amplificare a campionilor (pentru asasini). Doom Bots implică o dificultate suplimentară în ceea ce privește dezvoltarea, fiindcă lucrul cu IA este foarte costisitor, iar menținerea interesului pentru acest mod de la un meci la altul ar necesita investiții serioase. Cu toate astea, toate cele trei moduri sunt candidate pentru o potențială reîmprospătare în viitor (pe lângă modurile nou-nouțe!).

Nemesis Draft: acesta este un mod despre care putem spune categoric că nu se va mai întoarce niciodată. Este o exprimare dură, dar premiza de a elimina controlul jucătorilor și de a vă trimite într-un meci cu niște jucători care probabil vor doar să trolleze contrazice multe dintre valorile gameplay-ului nostru, pe care vrem să le susținem în prezent pentru LoL.

Acestea fiind spuse, știm că este dezamăgitor să auziți că ceva ce v-ar plăcea să se întoarcă nu o va mai face, dar am vrut să fim sinceri privind felul în care gândim. De asemenea, știm că nu e suficient să avem două (de fapt trei, poate patru) moduri temporare. Lucrăm la aducerea înapoi a altora la începutul anului viitor, deoarece URF și Cartea vrăjilor supreme vor deține restul anului 2021.

... Și o ultimă observație, fără legătură cu modurile de joc temporare: jucătorii de ARAM ar trebui să fie pe fază după niște mici îmbunătățiri calitative pe viitor! Intenționăm să ne ocupăm de unele dintre provocările privind echilibrul ARAM spre sfârșitul acestui an, în special referitor la campionii melee și la asasini, ale căror procentaje ale victoriilor de bază mai scăzute au fost rezolvate până acum doar cu ajutorul ''pârghiilor de echilibrare''. Apoi, în cursul anului viitor, vom încerca alte potențiale îmbunătățiri, precum evitarea meciurilor amânate și ajustarea controlului viziunii (minionul de asediu din Oracole este pe lista noastră, fiindcă știm că a rămas un punct dureros pentru mulți jucători de ARAM).

Discuția despre tehnologie

Ori de câte ori menționăm modurile de joc, menționăm și costurile de întreținere, dar aceasta este realitatea modurilor de joc. Instrumentele de dezvoltare din LoL sunt proiectate și optimizate pentru Riftul Invocatorului, așa că crearea și întreținerea unui mod nou seamănă adesea cu încercarea de a înfige un obiect pătrat într-o gaură rotundă. Dincolo de faptul că trebuie să ne asigurăm că noii campioni, noile obiecte și restul de conținut dintr-un mod funcționează, mai avem de-a face și cu o parte mai puțin strălucitoare, dar necesară: întreținerea.

De exemplu, majoritatea modurilor nu prea au de profitat de pe urma eliminării de bug-uri din Riftul Invocatorului de la un patch la altul, așa că asta ia timp. În plus, eliminarea unui bug specific unui anumit mod tinde să dureze mai mult decât cea a unui bug de dimensiuni similare din RI, mai ales dacă modul respectiv diferă mult de jocul clasic de LoL – cu cât mai specific unui anumit mod este un bug, cu atât tinde să fie mai greu de eliminat, fiindcă instrumentele noastre de dezvoltare nu sprijină corespunzător sistemele de bază pe care a fost construit modul respectiv. Acesta este un alt motiv pentru care One for All și URF revin atât de des: ambele se desfășoară în Riftul Invocatorului, și ca atare au un cost de întreținere mai scăzut.

10072021_devStateofGameModesArticle_03_Summoner_s_Rift.jpg

Vestea bună este că am acordat prioritate sustenabilității tehnologice în timpul dezvoltării Cărții vrăjilor supreme și vom continua să facem asta pe viitor. Sustenabilitatea este ceea ce ne permite să creștem dimensiunile grupului de selecție a supremelor din Cartea vrăjilor supreme cu 70%, fără a avea nevoie de 170% din timpul de dezvoltare inițial. De asemenea, putem refolosi tehnologia din Cartea vrăjilor supreme pentru alte moduri în viitor. Lucruri precum interfața de selecție, urmărirea îmbunătățită a memoriei și a performanței și chiar cadrul de randomizare a unui set de elemente de gameplay sunt acum instrumente aflate la dispoziția noastră.

Chestiuni pentru viitor

Deja facem brainstorming și elaborăm prototipuri de opțiuni pentru următorul nostru nou mod de joc. Suntem încă în faza incipientă de dezvoltare, așa că, în funcție de cum merg lucrurile, s-ar putea să treacă o vreme până când să vă putem împărtăși mai multe.

Acest următor mod va explora spațiul de amplificare a campionilor, dar recunoaștem și că LoL nu este un joc cu o singură abordare, și același lucru este valabil și pentru modurile sale. De exemplu, Cartea vrăjilor supreme a rezonat mai mult decât modurile anterioare cu jucătorii de meciuri ranked, dar sunt și jucători care ar prefera un mod mai relaxat, fără stres și bazat pe colaborare. Poate că vreți să jucați un meci cu un prieten care abia a auzit de LoL – ar putea exista un mod conceput special pentru partenerii cu un nivel extrem de diferit. Aveți cinci minute de pauză între orele de la școală? Imaginați-vă că apucați să jucați un meci de antrenament înainte să sune clopoțelul. Există o uriașă diversitate de jucători în întreaga lume, iar noi dorim să construim ceva pentru cât mai mulți dintre voi posibil.

Indiferent în ce direcție o vor lua modurile viitoare, noi în continuare țintim spre un angajament susținut la nivel înalt – dacă multora dintre voi nu le place ceva, atunci poate că ne putem folosi mai bine timpul îmbunătățind alte moduri sau creând unele noi. Așadar, ajutați-ne: dați-ne de știre ce anume vă face pe voi și pe prietenii voștri să vreți să jucați un mod pe repeat săptămâni întregi!

Vă mulțumim pentru timpul acordat ca să citiți această actualizare. Suntem optimiști în ceea ce privește viitorul modurilor din LoL și vom continua să dezvoltăm experiențe extraordinare și în următorii ani. Până data viitoare, ne vedem în URF!

10072021_devStateofGameModesArticle_04_URF.jpg

Tag-uri:



  • Copiat în clipboard

Legături
Legături