Notele patch-ului 12.9

AutoriRiot Riru, ahrisoo, RiotAether
  • Copiat în clipboard

SOSESC NOI PROVOCĂRI! A venit timpul pentru patch-ul 12.9, care sosește împreună cu noul sistem de provocări. Îndepliniți-le pe toate ca să dovediți că sunteți cei mai buni dintre cei mai buni.

Pregătiți-vă pentru și mai multe securi și pietre – acest patch introduce actualizările medii pentru Olaf și Taliyah! Printre celelalte provocări din această ediție de note ale patch-ului se numără zombi care se izbesc de turnuri, monopoluri ale baronilor chimici capitaliști, vulpi care se zbenguie prin Rift, un mustăcios cam supărat și cowboy care se împușcă în meciurile mele ranked.

Nu ratați turneul Mid-Season Invitational din Busan – faza grupelor începe pe 10 mai! În acest patch lansăm și seria de skin-uri EDG pentru a le sărbători victoria de la Campionatul Mondial 2021!

Vreți și mai multe provocări? Atunci intrați în Convergență! Vă așteaptă noile ouă de dragon, care încing atmosfera înainte de lansarea Ținuturilor dragonilor. Aici puteți găsi toate schimbările introduse de noul patch pentru TFT!
Lilu ''Riru'' Cabreros Jina ''ahrisoo'' Yoon Paul ''RiotAether'' Perscheid

Actualizări între patch-uri

14.05.2022 – Bug eliminat pentru turnuri

Turnuri

Apărarea turnului Am eliminat un bug din cauza căruia toate turnurile din Clash aveau 5000 viață și baricade.

13.05.2022 – Bug eliminat pentru Taliyah și modificări de echilibrare pentru ARURF

Taliyah

MAI Q TALENT Dacă Taliyah folosea abilitatea de pe Q, ''Așchii de piatră'', apoi o întrerupea cu o altă abilitate sau cu un obiect, o putea refolosi imediat; am eliminat bug-ul.

ARURF – modificări de echilibrare

Buff-uri campioni

Akshan +5% daune provocate
Bard +15% daune provocate, -15% daune suferite +15% daune provocate, -15% daune suferite, +20% vindecare
Evelynn -5% daune provocate +5% daune provocate, -5% daune suferite
Kalista +5% daune provocate, -5% daune suferite
Rek'Sai +5% daune provocate, -5% daune suferite +7% daune provocate, -7% daune suferite, +20% vindecare
Sion +10% daune provocate, -8% daune suferite +10% daune provocate, -8% daune suferite, +20% putere scuturi
Thresh -13% daune suferite -13% daune suferite, +20% putere scuturi
Vladimir -8% daune provocate, +5% daune suferite -8% daune provocate, +5% daune suferite, +20% vindecare
Yasuo -5% daune provocate +5% daune provocate, -5% daune suferite

Nerf-uri campioni

Fiora -5% daune provocate, +10% daune suferite -10% daune provocate, +10% daune suferite, -20% vindecare
Jax -10% daune provocate, +8% daune suferite -10% daune provocate, +15% daune suferite
Kayle -5% daune provocate
Shaco -10% daune provocate, +5% daune suferite -10% daune provocate, +10% daune suferite
Sona -20% vindecare -5% daune provocate, -20% vindecare
Vi -5% daune provocate -5% daune provocate, +5% daune suferite
Wukong -10% daune provocate, +10% daune suferite
Zed -15% daune provocate -15% daune provocate, +10% daune suferite

11.05.2022 Actualizare și eliminări de bug-uri


ARURF

ARURF va fi lansat în patch-ul 12.9!

Rengar

LOVITURI MAI RAPIDE Am eliminat un bug din cauza căruia Rengar nu primea bonusul la viteza de atac după ce își folosea pe turnuri abilitatea de pe Q, ''Sălbăticie''.

Sion

DE CE NU SIMT NIMIC? Am eliminat un bug din cauza căruia Sion nu provoca daune reduse împotriva structurilor în forma reanimată, deși daunele afișate aveau valoarea corectă.

Schimbările-cheie ale patch-ului

Skin-urile Katarina din Vestul Sălbatic, Leona din Vestul Sălbatic, Mordekaiser din Vestul Sălbatic, Talon din Vestul Sălbatic, Varus din Vestul Sălbatic și Talon din Vestul Sălbatic (Prestigiu) vor fi disponibile începând cu 12 mai 2022.

Skin-urile Aphelios EDG, Graves EDG, Viego EDG, Yuumi EDG și Zoe EDG vor fi disponibile tot de pe 12 mai 2022.

Provocări

Provocările vă urmăresc progresul de ansamblu prin LoL într-o mulțime de categorii. Construiți-vă reputația cu ajutorul a peste 300 de provocări unice, care sărbătoresc campionii cu care preferați să jucați, modurile pe care le-ați cucerit, fazele pe care le-ați realizat, conținutul pe care l-ați colecționat și multe altele.

Titlurile și token-urile vă ajută să marcați provocările cu care vă mândriți cel mai tare. Clasamentele regionale arată unde vă aflați față de concurența din regiunea voastră.

Indiferent cum jucați, există o provocare pentru voi. Puteți afla mai multe despre provocări din articolul nostru cu detalii complete.

Campioni

actualizat

Olaf

Primește o actualizare medie; i-am ajustat toate abilitățile.

În ciuda popularității de care Olaf se bucură pe scena profesionistă, de ceva vreme încoace, din ce în ce mai puțini jucători joacă exclusiv cu el. Flexibilitatea abilității ''Ragnarok'' ca unealtă de inițiere sau de evadare și viteza cu care poate ucide monștri îl transformă într-un campion extrem de puternic în meciurile profesioniste și cam slab la celelalte niveluri de joc.

Această actualizare are rolul de a-i transfera o parte din putere din viteza de ucidere a monștrilor în niște unelte care îi vor ajuta pe jucători să se simtă mai puternici și să controleze mai bine potențialul de supraviețuire al lui Olaf în momentele-limită (atunci când are viață puțină). Schimbările ar trebui să-i șlefuiască identitatea de berserker și să îl transforme într-un campion care poate fi jucat și pe culoarul de sus.

Atribute de bază

DAUNE DIN ATAC PER NIVEL 3,5 4,7
DAUNE DIN ATAC LA NIVELUL 18 127,5 148
INDICE CREȘTERE VIAȚĂ 100 105
INDICE CREȘTERE MANĂ 42 50

Pasivă – Berserker turbat

BONUS MAXIM LA VITEZA DE ATAC 99% 40-100% (la nivelurile 1-18)
nouLUPTĂ ÎN CONTINUARE Acum ''Berserker turbat'' oferă 10-30% furt de viață (la nivelurile 1-18), în funcție de viața lipsă a lui Olaf.
actualizatMATEMATICĂ INTENSIVĂ Bonusurile ating nivelul maxim la 0% viață 30% viață

Q – Securea zburătoare

TIMP DE REACTIVARE 7 secunde 9 secunde
DAUNE 80/125/170/215/260 60/110/160/210/260
RAZĂ MINIMĂ 300 unități 425 unități
COST DE MANĂ 60 la toate nivelurile 40/45/50/55/60
nouORAȘUL BĂTĂUȘILOR. POPULAȚIE: DOAR TU Acum abilitatea de pe Q, ''Securea zburătoare'', reduce la impact armura inamicilor cu 20/22,5/25/27,5/30% timp de 4 secunde (notă: securile ulterioare resetează durata debuff-ului).
actualizatJONGLER CU SECURI Dacă Olaf ridică acum o secure, timpul de reactivare al abilității de pe Q, ''Securea zburătoare'', este rambursat complet, dar securile pot fi aruncate doar o dată la 3 secunde (notă: limita de 3 secunde scade în funcție de rapiditatea abilităților).
actualizatPÂRTIE! Am implementat un buff calitativ pentru abilitatea lui Olaf de pe Q, ''Securea zburătoare'' – acum monștrii din junglă primesc într-un mod mai consecvent efectul ''Fantomă'' atunci când sunt loviți de abilitatea de pe Q sau când se află lângă el în momentul folosirii abilității.

W – Îmbărbătare

actualizatSCHIMBARE DE NUME Lovituri feroce Îmbărbătare
TIMP DE REACTIVARE 16 secunde la toate nivelurile 16/14,5/13/11,5/10 secunde
VITEZĂ DE ATAC 50/60/70/80/90% 40/50/60/70/80%
DURATĂ ABILITATE 6 secunde 4 secunde
nouÎNCEARCĂ Acum abilitatea de pe W resetează cronometrul atacurilor de bază ale lui Olaf.
nou La activare, Olaf primește acum un scut în valoare de 10/45/80/115/150 (+25% viață lipsă, până la maximum 30% din viața lui actuală) pentru 2,5 secunde.
eliminat FII Nu mai oferă furt de viață.
eliminat BĂRBAT Nu mai amplifică vindecarea lui Olaf în funcție de viața lipsă.

R – Ragnarok

DAUNE BONUS DIN ATAC 15/20/25 (+30% daune din atac) 10/20/30 (+25% daune din atac)
DURATĂ 6 secunde 3 secunde
REZISTENȚE DIN PASIVĂ 20/30/40 10/25/40
eliminat DEZLĂNȚUIT Rezistențele bonus din pasiva abilității de pe R, ''Ragnarok'', nu mai sunt inactive pe durata abilității.
nouFURIA MEA NU ARE LIMITE Dacă Olaf lovește un campion cu un atac de bază sau cu abilitatea de pe E, ''Avânt nesăbuit'', ''Ragnarok'' durează cu 2,5 secunde mai mult. Olaf poate reseta ''Ragnarok'' la nesfârșit.
actualizat

Taliyah

Primește o actualizare medie; i-am ajustat toate abilitățile.

Țesătoarea pietrelor e gata de spectacol (unul cu pietre, desigur). Taliyah n-a reușit să-și găsească locul în Rift – nici pe culoarul de mijloc, nici în junglă. În plus, nici complexitatea mecanicilor sale și riscurile asociate setului de abilități n-au ajutat-o să devină mai populară.

După această actualizare, jucătorii ar trebui să se distreze mai mult cu ea (mai ales cei care o aleg frecvent), prezența ei de pe mijloc ar trebui să crească, iar setul ei de abilități n-ar mai trebui să fie atât de riscant. Sperăm că schimbările își vor atinge scopul și că îi vor da o nouă șansă!

Atribute de bază

VIAȚĂ DE BAZĂ 531 500
REGENERARE DE BAZĂ A VIEȚII 7 6,5
INDICE CREȘTERE REGENERARE VIAȚĂ 0,7 0,65
MANĂ DE BAZĂ 425 470
REGENERARE DE BAZĂ A MANEI 9,34 8
INDICE CREȘTERE REGENERARE MANĂ 0,85 0,8
ARMURĂ DE BAZĂ 20 18
VITEZĂ DE MIȘCARE 335 330

Pasivă – Valuri de piatră

BONUS LA VITEZA DE MIȘCARE ÎN AFARA LUPTEI 20-45% (la nivelurile 1-18) 10/20/35/55% (la nivelurile 1/9/12/15)
INTERVAL EXPIRARE PASIVĂ CÂND NU SE AFLĂ LÂNGĂ TEREN 1 secundă 2,5 secunde

Q – Așchii de piatră

COST DE MANĂ 50/60/70/80/90 60/65/70/75/80
TIMP DE REACTIVARE 7/6/5/4/3 secunde 6,5/5,5/4,5/3,5/2,5 secunde
DAUNE DIN 1 PROIECTIL 70/95/120/145/170 (+45% puterea abilităților) 38/61/84/107/130 (+50% puterea abilităților)
REDUCERE DAUNE DIN URMĂTOARELE AȘCHII DE PIATRĂ 50% 60%
DAUNE DIN 5 PROIECTILE 210/285/360/435/510 (+135% puterea abilităților) 98,8/158,6/218,4/278,2/338 (+130% puterea abilităților)
REDUCERE DAUNE DIN URMĂTOARELE AȘCHII DE PIATRĂ ÎMPOTRIVA MONȘTRILOR 25% 60%
nouSUPER EFICIENȚĂ Acum fiecare așchie de piatră provoacă încă 30 (+10% puterea abilităților) daune împotriva monștrilor.
nouPIETRE ÎMPRĂȘTIATE Acum așchiile de piatră provoacă daune într-o zonă de efect de 175 unități (cam cât 1,6 Teemo)
nouTARE CA PIATRA Acum abilitatea de pe Q, ''Așchii de piatră'', continuă să își facă efectul cât timp Taliyah e în stază.
nouMAI MULT DECÂT O PIATRĂ Dacă Taliyah folosește acum abilitatea de pe Q, ''Așchii de piatră'' pe pământ modificat, lansează un singur bolovan care provoacă daune duble [76/122/168/214/260 (+100% AP)] și care încetinește toate țintele pe o rază AoE de 225 de unități cu 30/35/40/45/50% timp de 2 secunde, iar pământul modificat dispare.
COST DE MANĂ PE PĂMÂNT MODIFICAT 1 20
TIMP DE REACTIVARE MINIM PE PĂMÂNT MODIFICAT 1 secundă 0,75 secunde
DURATĂ PĂMÂNT MODIFICAT 25 secunde 30 secunde
RAZĂ PĂMÂNT MODIFICAT 300 400
actualizatNIVELARE Acum pământul modificat din Abisul Urletelor are aceleași dimensiuni ca cel din Riftul Invocatorului.
nouPIETRICELE FRUMUȘELE Acum abilitatea de pe Q, ''Așchii de piatră'', are efecte vizuale și sonore noi, plus altă animație și iconiță atunci când e folosită pe pământ modificat.

W – Erupție seismică

COST DE MANĂ 70/80/90/100/110 40/30/20/10/0
TIMP DE REACTIVARE 16/15/14/13/12 secunde 14/12,5/11/9,5/8 secunde
RAZĂ ARUNCARE ÎN SUS 200 225
DURATĂ PREGĂTIRE ARUNCARE ÎN SUS 0,8 secunde 0,75 secunde
eliminatMOALE CA NISIPUL Abilitatea de pe W, ''Erupție seismică'', nu mai provoacă daune.

E – Pământ descoperit

TIMP DE REACTIVARE 16/14/12/10/8 secunde 16/15/14/13/12 secunde
DAUNE LA PRIMA FOLOSIRE 50/75/100/125/150 (+40% puterea abilităților) 60/105/150/195/240 (+60% puterea abilităților)
ÎNCETINIRE 20% (+4% puterea abilităților) 20/22/24/26/28% (nu mai are raport AP)
DAUNE DETONARE BOLOVAN 50/60/70/80/90 (+30% puterea abilităților) 25/45/65/85/105 (+30% puterea abilităților)
REDUCERE DAUNE PENTRU URMĂTORII BOLOVANI 15% 25%
DAUNE MAXIME DETONARE BOLOVAN 155/186/217/248/279 (+93% puterea abilităților) 62,5/112,5/162,5/212,5/262,5 (+75% puterea abilităților)
INTERVAL DE TIMP DINTRE FOLOSIRE ȘI APARIȚIA PRIMULUI STRAT DE BOLOVANI 0,1 secunde 0 secunde
INTERVAL DE TIMP PENTRU APARIȚIA STRATURILOR DE BOLOVANI DE DUPĂ PRIMUL 0,1 secunde 0,17 secunde
actualizatMIȘCĂRI TECTONICE Acum abilitatea de pe E, ''Pământ descoperit'', creează 6 straturi de bolovani care pornesc de la Taliyah. Fiecare strat are câte 4 bolovani (înainte abilitatea crea 4 straturi de bolovani cu 6 bolovani per strat).
nouPIETRE GRELE Acum bolovanii îi amețesc pe inamicii care se năpustesc prin ei pe durata năpustirii +0,6/0,7/0,8/0,9/1 secunde (notă: durata maximă a amețirii este de 2 secunde, iar monștrii sunt mereu amețiți pe durata maximă).
eliminatE DOAR UN BOLOVAN Abilitatea de pe E, ''Pământ descoperit'', nu se mai detonează după 4 secunde pentru a provoca daune suplimentare.

R – Zidul țesătoarei

RAZĂ DE ACȚIUNE 3000/4500/6000 2500/4500/6500
RAZĂ NĂPUSTIRE LA SALTUL DE PE PERETE 400 700
VITEZĂ NĂPUSTIRE LA SALTUL DE PE PERETE 1000 1200
actualizatSĂRITURI ȘI PIETRE Dacă Taliyah se află pe ''Zidul țesătoarei'' și primește o comandă de mișcare, se năpustește spre poziția indicată de jucător (până la raza maximă a năpustirii) și nu mai sare perpendicular de pe perete.
actualizatHAI LA SURF Acum Taliyah poate sări mai lesne de pe perete atunci când încearcă să se năpustească prin teren.
nouUNDE FUGI, VRĂBIUȚO Acum Taliyah nu mai poate folosi abilitatea de pe R, ''Zidul țesătoarei'', timp de 3 secunde dacă suferă daune din partea campionilor sau a structurilor inamice.
eliminatPIONIERII FĂCEAU SURFING KILOMETRI ÎNTREGI Acum Taliyah nu mai sare de pe perete dacă suferă daune.

Eliminări de bug-uri

  • Am eliminat un bug din cauza căruia Taliyah își putea pierde pasiva permanent dacă avea activ un scut anti-vrăji.
  • Am eliminat un bug din cauza căruia, uneori, timpul de reactivare al abilității de pe Q, ''Așchii de piatră'', nu se reducea atunci când era folosită pe pământ modificat.

Ahri

Crește timpul de reactivare pentru E. Timpul de reactivare al lui R crește la toate nivelurile.

De când am actualizat-o, Ahri a început să fie jucată foarte des. Reușește incredibil de bine să asasineze campionii carry de la o distanță relativ sigură. Drept urmare, de acum nu-și va mai putea folosi la fel de des efectele CC și năpustirile, astfel încât vânătoarea să fie mai interesantă.

E – Seducție

TIMP DE REACTIVARE 12 secunde 14 secunde

R – Goana spiritului

TIMP DE REACTIVARE 130/105/80 secunde 140/115/90 secunde

Braum

Timpul de reactivare al pasivei scade la nivelurile mari. Abilitatea de pe E reduce mai multe daune.

Protectorul animăluțelor poro a cam rămas în urmă în ultima vreme. Îi mărim potențialul defensiv ca să-l facem să zâmbească iar pe sub mustața lui fantastică.

Pasivă – Lovituri grele

TIMP DE REACTIVARE PER ȚINTĂ 8/7/6 secunde 8/6/4 secunde

E – Indestructibil

REDUCERE DAUNE 30/32,5/35/37/40% 35/40/45/50/55%

Hecarim

Crește raportul AD pentru Q. Scade timpul de reactivare pentru W.

După ultimul set de nerf-uri pentru build-ul său de tanc, Hecarim e foarte slab. Îl ajutăm să galopeze înapoi în mijlocul acțiunii (fără să reintroducem build-ul care poate să te omoare instantaneu cu abilitatea de pe E) prin buff-uri la creșterea puterii în funcție de obiecte și la abilitatea esențială pentru supraviețuire. După aceste schimbări, puterea setului său de abilități va fi distribuită într-un mod mai egal. Astfel, Hecarim ar trebui să-și facă simțită prezența mai des în jocul meta actual, fără să se transforme într-un armăsar-asasin.

Q – Furia

DAUNE FIZICE 60/90/120/150/180 (+85% daune bonus din atac) 60/90/120/150/180 (+90% daune bonus din atac)

W – Spiritul groazei

TIMP DE REACTIVARE 18 secunde 14 secunde

Master Yi

Scade bonusul la viteza de atac din R.

Maestrul Wuju a început să-și ucidă inamicii un pic prea repede, mai ales spre finalul jocului. Drept urmare, reducem daunele pe care le provoacă pe secundă în funcție de nivel, astfel încât adversarii să aibă mai multe șanse împotriva lui.

R – Highlander

BONUS LA VITEZA DE ATAC 25/45/65% 25/35/45%

Nidalee

Are mai puțină viață de bază.

Nidalee face prăpăd după ce am lăsat-o să-și folosească mai des abilitățile, în special la nivelurile mai ridicate de joc. Drept urmare, îi micșorăm puterea pe care o are în dueluri.

Atribute de bază

VIAȚĂ DE BAZĂ 570 540

Pyke

Acum pasiva oferă mai multă viață cenușie. Crește costul de mană pentru Q; crește mana refăcută; acum abilitatea reface mană atunci când Pyke lovește un campion inamic. Scade timpul de reactivare pentru R; acum Pyke are mai puține ocazii de a primi aur din ''Partea ta''.

După schimbările din sezonul 9, Pyke a început să fie jucat pe mijloc din ce în ce mai des; drept urmare, le anulăm pentru a-l aduce pe spintecătorul de pe docuri înapoi pe culoarul de jos. În plus, ajustăm și alte elemente din setul său de abilități pentru a-l aduce și mai aproape de identitatea de campion neconvențional de suport. Aur și sânge!

Pasivă – Darul sufletelor înecate

DAUNE CONVERTITE ÎN VIAȚĂ CENUȘIE LÂNGĂ DOI SAU MAI MULȚI INAMICI 40% (+0,5% per punct de letalitate) 45% (+0,5% per punct de letalitate)

Q – Harpon de os

nouHARPON GENEROS Acum ''Harponul de os'' reface mană atunci când Pyke lovește un campion inamic.
COST DE MANĂ 50/55/60/65/70 74/78/82/86/90
REFACERE MANĂ: 50% 75%

R – Moartea din adâncuri

TIMP DE REACTIVARE 120/100/80 secunde 100/85/70 secunde
eliminatBUZUNARE MAI MICI Acum Pyke nu mai primește aur din ''Partea ta'' atunci când execută campionii inamici cu abilitatea de pe R (ultimul aliat care participă la asasinat primește în continuare aurul din ''Partea ta'').
eliminatGATA CU PROMOȚIILE Acum Pyke nu mai primește aur din ''Partea ta'' atunci când aliații săi ucid inamici în zona de execuție a ''Morții din adâncuri''.

Renata Glasc

Are mai puțină armură de bază. Scad daunele pasivei.

Renata Glasc aproape că a reușit să monopolizeze culoarul de jos la toate nivelurile de joc, iar la nivelul de elită, afacerile merg din plin. Pasiva îi oferă prea multe beneficii, iar dobânda din investiții pentru obiectele de suport axate pe daune s-a dovedit cam mică. Aceste mici ajustări pentru creșterea puterii în funcție de obiectele pentru AP ar trebui să-i echilibreze și să-i diversifice build-urile.

Atribute de bază

ARMURĂ DE BAZĂ 29 27

Pasivă – Avantaj

DAUNE MAGICE SUPLIMENTARE CÂND RENATA ÎNSEMNEAZĂ O ȚINTĂ 1-3,5% (la nivelurile 1-13) (+1% per 100 puterea abilităților) 1-2% (la nivelurile 1-9) (+2% per 100 puterea abilităților)
DAUNE MAGICE SUPLIMENTARE ÎMPOTRIVA ȚINTELOR ÎNSEMNATE 1-3,5% (la nivelurile 1-13) (+1% per 100 puterea abilităților) 1-2% (la nivelurile 1-9) (+2% per 100 puterea abilităților) (daunele împotriva țintelor care nu sunt însemnate rămân neschimbate)

Renekton

Primește mai multe daune din atac și mai multă viață per nivel. Cresc daunele de bază din W; timpul de reactivare crește la nivelurile mici și scade la cele mari. Cresc daunele de bază din R.

Renekton a cam dispărut de pe scena profesionistă după schimbările suferite de obiectele pentru luptători în patch-ul 12.3. Încercăm să-i mărim rapoartele, astfel încât să fie mai puternic spre finalul meciului. În plus, reducem și diferența dintre build-urile axate pe W, respectiv pe E ca a doua abilitate în care investește maximul de puncte, deoarece această alegere duce la pierderea multor meciuri obișnute. Crocodilul revine în centrul atenției.

Atribute de bază

INDICE CREȘTERE VIAȚĂ 92 97
DAUNE DIN ATAC PER NIVEL 3,75 4,15
DAUNE DIN ATAC LA NIVELUL 18 132,75 139,55

W – Prădător nemilos

TIMP DE REACTIVARE 13/12/11/10/9 secunde 16/14/12/10/8 secunde
DAUNE FIZICE TOTALE 10/30/50/70/90 (+75% daune din atac) 10/40/70/100/130 (+75% daune din atac)
DAUNE FIZICE TOTALE PENTRU ATACURILE ÎMBUNĂTĂȚITE 15/45/75/105/135 (+75% daune din atac) 15/60/105/150/195 (+75% daune din atac)

R – Dominus

DAUNE MAGICE PE SECUNDĂ 40/80/120 (+10% puterea abilităților) 50/100/150 (+10% puterea abilităților)

Rengar

Abilitatea de pe W provoacă mai puține daune împotriva monștrilor.

După schimbările din patch-ul 12.7, Rengar s-a adaptat un pic prea bine, reușind să devină cel mai bun campion pentru junglă. Drept urmare, anulăm buff-ul la viteza cu care ucide monștrii (și doar pe acela). În rest, nu-i facem nicio schimbare.

W – Răcnet de luptă

DAUNE ÎMPOTRIVA MONȘTRILOR 85-150 (la nivelurile 1-18) 65-130 (la nivelurile 1-18)

Eliminări de bug-uri

  • Am eliminat un bug din cauza căruia abilitățile îmbunătățite și vindecarea din abilitatea de pe W, ''Răcnet de luptă'', erau redate uneori prin negura războiului.

Shyvana

Scade frecvența cu care abilitatea de pe W provoacă daune.

Introducem câteva modificări calitative și o serie de eliminări de bug-uri pentru a alimenta flăcările Shyvanei.

W – Cerc de foc

FRECVENȚĂ DECLANȘARE DAUNE 1 secundă 0,5 secunde

E – Suflare de foc

nouAcum zona de efect a abilității Shyvanei de pe E, ''Suflare de foc'', îi însemnează pe inamicii care pătrund în zonă.

Eliminări de bug-uri

  • Am eliminat un bug din cauza căruia Shyvana nu ataca de două ori țintele create de jucători (de exemplu, ciupercile lui Teemo sau tentaculele lui Illaoi) cu abilitatea de pe Q, ''Mușcătură dublă''.
  • Am eliminat un bug din cauza căruia al doilea atac al Shyvanei din abilitatea de pe Q, ''Mușcătură dublă'', nu provoca daune dacă inamicul fugea de ea.
  • Am eliminat un bug din cauza căruia efectele vizuale ale abilității Shyvanei de pe W, ''Cerc de foc'', nu erau afișate în mod corect cât timp se afla în arena creată de Mordekaiser cu abilitatea de pe R, ''Tărâmul morții''.

Sion

Sion reanimat provoacă mai puține daune împotriva structurilor.

Sion s-a dovedit un pic prea glorios în moarte. Deși strategia de a te lăsa omorât cu Sion n-a fost una rea, suntem de părere că aceasta nu e o direcție sustenabilă pentru el sau pentru LoL pe termen lung. Jucătorii ar trebui să poată să dărâme turnurile folosind strategia de split push, chiar și când sunt în dezavantaj, dar atunci când strategia necesită mai multe morți consecutive, nivelul distracției scade pentru toată lumea. Drept urmare, micșorăm puterea de split push pentru Sion reanimat, astfel încât să-i echilibrăm ciclul vieții.

Pasivă - Glorie prin moarte

nouNU EȘTI O GHIULEA Acum Sion provoacă cu 60% mai puține daune împotriva structurilor atunci când este reanimat (procentul include runele și obiectele)

Thresh

Primește mai multă puterea abilităților și armură per suflet cu pasiva. Crește valoarea scutului din W în funcție de suflete.

Care-i prețul unui suflet? Momentan, nu foarte mare. Thresh a rămas destul de mult în urmă, mai ales în meciurile obișnuite și de nivel înalt, așa că-i mărim creșterea puterii; de acum înainte, va profita mai mult de pe urma colectării esenței celor morți. Nu rata niciun suflet!

Pasivă – Damnare

BONUS LA PUTEREA ABILITĂȚILOR ȘI ARMURĂ PER SUFLET 0,75 1

W – Calea întunecată

VALOARE SCUT 60/90/120/150/180 (+1 per suflet) 60/90/120/150/180 (+2 per suflet)

Varus

Pasiva oferă mai multă viteză de atac la uciderea minionilor și campionilor. Cresc daunele magice la impact din W.

După nerf-urile la letalitate din ultimul sezon, Varus a fost destul de slab. Mărim puterea build-urilor sale axate pe daune la impact pentru a-l ajuta să se răzbune.

Pasivă – Răzbunare vie

BONUS LA VITEZA DE ATAC DIN UCIDERI (CU EXCEPȚIA CAMPIONILOR) 10/15/20% (+15% din bonusul la viteza de atac) 10/15/20% (+20% din bonusul la viteza de atac)
BONUS LA VITEZA DE ATAC LA UCIDEREA CAMPIONILOR 40% (+30% din bonusul la viteza de atac) 40% (+40% din bonusul la viteza de atac)

W – Tremurul năpastei

DAUNE MAGICE BONUS LA IMPACT 7/10,5/14/17,5/21 (+30% puterea abilităților) 7/12/17/22/27 (+30% puterea abilităților)

Obiecte

Distrugător de nave

''Distrugătorul de nave'' este un obiect important pentru campionii care fac split push, dar atunci când e cumpărat primul, rezistențele bonus pe care le oferă pot să perturbe faza pe culoare și să creeze experiențe neplăcute. Încă suntem de părere că adăugarea sa în joc a fost benefică, deoarece, spre deosebire de obiectele pentru split push din trecut (ca ''Portalul Zz'Rot''), ''Distrugătorul de nave'' le impune campionilor să rămână pe culoarul pe care fac split push. Drept urmare, îi micșorăm puterea de la începutul jocului.

REZISTENȚE BONUS PENTRU CAMPIONI FĂRĂ ALIAȚI ÎN APROPIERE (MELEE) 20-60 (la nivelurile 1-18) 10 (la nivelurile 1-11), apoi 20/35/43/51/59/67/75 (la nivelurile 12-18)
REZISTENȚE BONUS PENTRU CAMPIONI FĂRĂ ALIAȚI ÎN APROPIERE (LA DISTANȚĂ) 10-30 (la nivelurile 1-18) 5 (la nivelurile 1-11), apoi 10/17,5/21,5/25,5/29,5/33,5/37,5 (la nivelurile 12-18)
actualizatNAVE MAI SOLIDE Provoacă 20% daune bonus din toate sursele împotriva structurilor DOAR atacurile provoacă 20% daune bonus împotriva structurilor

Clash MSI

MSI 2022 a sosit, împreună cu turneele Clash cu tema MSI! Formarea echipelor pentru Cupa Clash MSI a început pe 9 mai, iar turneul va începe pe 14 și 15 mai! Formarea echipelor pentru a doua săptămână a Cupei va începe pe 16 mai, iar turneul se va desfășura pe 21 și 22 mai!

Jucătorii care achiziționează un bilet premium în timpul Cupei Clash MSI pot primi următoarele recompense (NOTĂ: jucătorii din regiunea JP nu pot primi recompensele din cauza restricțiilor juridice):

Jucătorii care se clasează pe locurile 1-5 la turneu vor primi un skin de colecție aleatoriu permanent din seria ''învingător''

Jucătorii care se clasează pe locurile 6-8 vor primi o frântură de skin de colecție aleatoriu din seria ''învingător''

Actualizarea clientului

Am eliminat butonul de auto-reparare din meniul ''Setări'' al clientului League of Legends, deoarece era o caracteristică inutilă. Funcția de auto-reparare poate fi accesată în continuare din meniul ''Setări'' al clientului Riot Games.

Eliminări de bug-uri și modificări calitative

  • Am eliminat un bug din cauza căruia pe pagina cu detaliile despre Swain apăreau descrierile abilităților lui anterioare.
  • Am eliminat un bug din cauza căruia Swain putea reactiva abilitatea de pe E, ''Țintuire'', pentru a-i trage pe inamici spre el, chiar dacă aceștia purificau efectul de țintuire.
  • Am eliminat un bug din cauza căruia Rengar putea în continuare să provoace daune cu abilitatea de pe Q, ''Sălbăticie'', chiar dacă fusese orbit de Teemo cu abilitatea de pe Q, ''Săgeată orbitoare''.
  • Am eliminat un bug din cauza căruia pe inhibitorii din partea Haosului (cea roșie) apăreau iconițe albastre în momentul selectării.
  • Am eliminat un bug din cauza căruia replicile de mișcare și atac ale lui Kayle nu erau redate în mod corect după ce atingea forma finală.
  • Am eliminat un bug din cauza căruia abilitatea lui Elise de pe W, ''Păianjen exploziv'', ignora Baronul și nu exploda.
  • Am eliminat un bug din cauza căruia replica lui Nocturne pentru abilitatea de pe R, ''Paranoia'', era redată la un volum mai ridicat decât în mod normal atunci când jucătorii vedeau mai mult de 1 campion cu vizibilitatea redusă.
  • Am eliminat un bug din cauza căruia ''Ipostaza de urs'' a lui Udyr centura neagră nu avea texturile vizuale corecte.
  • Am eliminat un bug din cauza căruia, dacă Irelia lovea campioni și minioni/monștri în același timp, primea cumuluri de pasivă, ''Fervoare ioniană'' doar pentru campionii loviți.
  • Am eliminat un bug din cauza căruia Lillia nu primea cantitatea corectă de vindecare din pasivă, ''Crenguța cu vise''.
  • Am eliminat un bug din cauza căruia efectele sonore ale abilității lui Ashe de pe W, ''Roi de săgeți'', se opreau brusc dacă jucătorul o aducea la nivelul 2 în timpul folosirii.
  • Am eliminat un bug din cauza căruia abilitatea lui Gangplank de pe R, ''Rafală de tun'', anula atacurile de bază ale aliaților în cazul în care era îmbunătățită cu ''Crește moralul''.
  • Am eliminat un bug din cauza căruia în căsuța de informații a abilității lui Ekko de pe Q, ''Crono-bumerang'', era afișat un raport AP incorect.
  • Am eliminat un bug din cauza căruia daunele Jannei din abilitatea de pe Q, ''Vârtej'', nu erau luate corect în considerare pentru raportul AP de bază al abilității.
  • Am eliminat un bug din cauza căruia Wukong nu primea cumuluri pentru ''Cuceritor'' cu combinația dintre abilitatea de pe E, ''Atacul norului'', și cea de pe Q, ''Explozie zdrobitoare''.
  • Am eliminat un bug din cauza căruia turnurile atacau cu prioritate țintele care suferiseră daune din partea pasivei lui Kog'Maw, ''Surpriză icathiană''.
  • Am eliminat un bug din cauza căruia efectele sonore ale abilității lui Master Yi de pe Q, ''Lovitură alfa'', puteau fi auzite uneori de echipa adversă prin negura războiului.
  • Am eliminat un bug din cauza căruia efectele sonore ale pasivei lui Shaco, ''Lovitură pe la spate'', puteau fi auzite uneori de echipa adversă prin negura războiului.
  • Am eliminat un bug din cauza căruia efectele sonore ale abilităților lui Aphelios și de schimbare a armelor puteau fi auzite uneori prin negura războiului.
  • Am eliminat un bug din cauza căruia sunetul care marchează distrugerea scutului Crabului era redat uneori prin negura războiului.

Skin-uri și Chroma viitoare



  • Copiat în clipboard